Cazinoul, asa cum il cunoasteti

Stiti povestea. Mai cu  seama ca in ultimii doi ani, Cazinoul din Constanta a devenit un mobil al luptei politice si un subiect de presa favorit; nu ca i-ar pasa cuiva de edificiu, cu adevarat.

Sa revenim, elementele le stiti: Art Nouveau, Daniel Renard, 1910, protipendada epocii etc. De la Turnu-Severin la Botosani, din Satu-Mare la Tulcea, tot poporul are cel putin cate o poza cu Cazinoul in background. Asadar, natiunea stie despre ce vorbim, cunoaste cladirea (cel putin la exterior) si e constienta de starea deplorabila in care se afla aceasta. Nu am sa va plictisesc cu alt set de poze cu ruinele Cazinoului si faleza aferenta. Sunt mii, zeci de mii. De altfel, cred ca edificiul lui Renard este in top 5 al celor mai fotografiate cladiri din Romania.

Scopul acestui articol este unul de pregatire, de stabilire a coordonatelor in asteptarea articolul dedicat prezentarii subsolului si al podului Cazinoului.  Cateva date importante, dar mai putin cunoscute:

  • Cazinoul a “crescut” odata cu trecerea anilor, proiectul lui Renard era putin diferit de conformatia actuala. Initial, Cazinoul a fost proiectat fara salonul semi-cupola aflat la etaj, pe partea de N-E (inspre statuia lui Eminescu). Avand nevoie de tot mai mult spatiu, la doar cativa ani de la inaugurare s-a hotarat construirea corpului de cladire in cauza, ocazie cu care monumentul a dezvoltat o alura intrucatva simetrica. Apoi s-a adaugat o anexa, alaturata corpului nou, totul integrat in stilul Art Nouveau al ansamblului. Intr-un final, la lucrarea de renovare din 1987 s-a mai construit o “anexa la anexa”, ce cuprinde o noua scara de acces, destinata personalului Cazinoului. Fara respectarea arhitecturii monumentului; dar, fiind amplasata in partea dinspre mare si greu de observat, nu rupe armonia legendarului edificiu.

casino_timeline_1

  • Latura dinspre mare (S-E) era diferita – cuprindea o fereastra-scoica identica cu cea de la fatada, pe care o stim cu totii. Practic, marele salon avea doua ferestre “in oglinda”, pe pereti opozabili – cea care exista si acum, cealalta inspre mare. Trebuie ca era o atmosfera fabuloasa, decizia zidirii “scoicii” dinspre larg si a construirii unui nou salon nu a fost, din punctul meu de vedere, cea mai fericita. Asadar, in anii ’20 fereasta-scoica a fost zidita si s-a construit noul salon dinspre larg, salon ce a preluat privelistea extraordinara, oferita, de data asta, de cinci ferestre inalte, aflate in continuarea celor de la parter. Trebuie remarcat si faptul ca ferestrele-usi de la parter, dinspre larg, erau dreptunghiulare, dupa renovarea din 1987 au fost transformate in arcade. O alta idee discutabila.

casino_timeline_2

  • Cazinoul a trecut prin mai multe lucrari de renovare, prima supervizata chiar de Daniel Renard, la inceputul anilor ’30. A urmat cea din 1951-’52, care a reparat distrugerile provocate  de razboi, si care erau numeroase. Practic, se vedea cerul, privind in sus… de la subsol. Lucrarile au fost realizate in timp record (1 an) de aprox. 100 de detinuti politici, exploatati in conditii inumane de catre tortionarii regimului comunist. Ultima renovare s-a produs in 1986-’87, ocazie cu care s-a schimbat feroneriea, mobilierul, s-a construit rampa garajului. S-au mai facut lucrari si in 1975, cand s-au plasat stabilopozi la taluzul falezei; o “insula” de stabilopozi de larg a fost creata la 25 de metri de terasa Cazinoului – decizia a fost luata dupa ce cladirea trecuse printr-o furtuna violenta in iarna lui ’74 si suferise oarece distrugeri.

Sa trecem asadar la turul oficial al Cazinoului, in starea in care se afla in anul de gratie 2012. Specific ca acesta este turul complet, asa cum era permis atunci, ulterior, din motive de securitate a vizitatorilor, acesta s-a redus la scara principala si marele salon. Rezultat al unei conjuncturi politice, meschine prin definitie, Cazinoul s-a putut vizita pe parcursul anului trecut, tocmai pentru a evidentia gradul de distrugere la care a fost lasat sa ajunga. Fotografiile de mai jos nu au valoare documentara, le prezint insa pentru a stabili un nivel de cunoastere a cladirii, nu toti romanii au putut vizita cladirea-monument, in plus, Aedificium C-ta are si versiunea in limba engleza – putini turisti straini au trecut pragul Cazinoului. Cel putin in epoca moderna.

La intrare ma intampina scara monumentala, ce ne imbie sa urcam la etaj, rezist tentatiei si prefer sa arunc o privire asupra saloanelor de la parter.

Imediat, spre stanga (N-E), un mic hol, garderoba si intram in salonul dinspre mare, cel despre care spuneam ca i s-a modificat forma ferestrelor-usi la ultima lucrare de renovare, de acum 25 de ani.

Salonul e extraordinar, arcele boltilor, candelabrele, vederea la mare, lumina naturala care scalda incinta, dar, mai ales, ornamentatia Art Nouveau incanta privirea oaspetilor.

De aici putem accesa aripa de Est a Cazinoului, unde se aflau bucatariile – bogata ornamentatie Art Nouveau lipseste cu desavarsire si este inlocuita de simple placi de faianta. Ori putem alege un alt traseu, spre N-E si vom ajunge la fostul Bar de zi. De mult inchis…

Ne aflam in saloanele adiacente fatadei, putem privi ore intregi trecatorii ce-si perinda pasii prin fata Cazinoului, punandu-si (deja retorica) intrebare “cum a fost posibil sa ajunga in halul asta?”.  Bogata ornamentatie, specifica stilului Art Nouveau este puternic afectata in aceasta zona. Bucati intregi de stucataura s-au prabusit si continua sa se prabuseasca intr-un ritm alarmant.

Ne intoarcem la scara principala pentru a vizita salonul principal si celelalte incaperi de la etaj. Un panou publicitar din epoca comunista ne indeamna sa petrecem revelionul la un spectacol de pene si streap-tease. Omagii conducatorului suprem.

Cea mai frumoasa locatie a Cazinoului, o simfonie a ornamentatiei, a balustradelor lucrate cu mare arta, a jocurilor de lumini ale marii ferestre cu vitralii. Uriasul candelabru da forta ansamblului. Venetia? Viena?

Neh… Peretii scorojiti, stucatura prabusita, mucegaiul ce roade peretii ne trezesc la realitat. E Romania sec. XXI ! Sau, mai bine zis, e Constanta acestor vremuri, e Constanta pe care o meritam. In alte orase s-a putut, in orasul de la malul marii, destinul cladirii-simbol a urbei a fost vandut pentru kilogramul de malai oferit varstnicilor de catre administratia locala.

Cladirea asta este precum o doamna superba, din inalta societate, trimisa sa traga la plug. Si uitata pe camp. Paradoxal, nu este gandirea comunistilor, ei au renovat cladirea de fiecare data cand a fost nevoie. In soclurile destinate corpurilor de iluminat  de serie limitata, s-au montat becuri economice. Prozaic? Nu, exista termeni mai grei care ar descrie mai bine situatia…

Pe holul de la etaj, inspre fatada cladirii, distrugerea este majora. Acoperisul fiind compromis, ploaia se scurge pe pereti si se transforma in mucegai, ce macina peretii.

Pe partea opusa se afla o antecamera, apoi ajungem cea mai frumos salon al Cazinoului. Desi construit ulterior inaugurarii edificiului, odata cu zidirea ferestrei-scoica dinspre mare, acest salon a preluat privelistea aceea extraordinara.

Marile ferestre asigura multa lumina la interior, salonul pare inundat de razele soarelui. Genul de spatiu unde te incarci cu energie pozitiva. Iar privelistea… take a look for yourself!

Ne intoarcem in holul scarii principale. O privire inspre generosul candelabru (sustinut de scripetii din pod, dupa cum vom vedea in articolul urmator) si trecem pragul marelui salon al Cazinoului.

Acesta este locul unde s-au jucat destine la masa de ruleta. Nu atat de mult timp pe cat s-ar crede, in jur de 20 de ani; desi a pastrat denumirea de Cazino, edificiul a avut si alte destinatii de-a lungul unui secol de existenta: cinema, sala de spectacole, restaurant, ba chiar si spital militar, in timpul Primului Razboi Mondial.

Candelabrul urias marcheaza centrul salonului, iar modelul circular al stucaturii plafonului creaza senzatia de deschidere, de spatiu. Actualmente, loc preferat de cuibarit al porumbeilor Cazinoului.

Peretele dinspre fatada este puternic afectat de umezeala. Cazinoul se inunda, dar nu datorita actiunii valurilor marii, ci a ploii care patrunde prin izolatia compromisa a coperisului.

Modelul-scoica al peretelui dinspre mare marcheaza locul unde, initial, se afla o fereastra identica cu cea de pe peretele opus, cea care exista si astazi si este un element emblematic pentru Cazinoul constantean.  Marele salon beneficia de cu totul alta atmosfera in acea conformatie – mult mai luminos si cu o priveliste superba.

Aici se incheie un tur “oficial” al Cazinoului. Intr-un final, asta conteaza, este produsul finit, este spatiul cu care vine in contact vizitatorul, saloanele in care se cheltuiau banii jucatorilor la pocker, la ruleta, ori a oaspetilor retaurantului. Daca toate aceste spatii sunt intr-o stare deplorabila, Cazinoul ramane o masura a nesimtirii  administratiei urbei si a neputintei locuitorilor. Chiar daca structura sa de rezistenta este inca solida.

Mon cher, s-a stins lumina la Cazino… Parol.

 

2 Comentarii la Cazinoul, asa cum il cunoasteti

  1. Am vizitat Cazinoul în februarie 2012,cu casca de protecție oferită la intrare;n-am recunoscut imaginile păstrate în amintirile copilului de 5 ani(1955),imagini ale unor saloane de lux pentru acea vreme.Am revenit de curând,să văd expoziția cu licitație ARTMARK.Îmi mențin opinia:nepăsare,lipsă de respect a celor ce conduc destinele culturii unui neam,cândva viteaz!

  2. Din pacate, nici macar ca rezultat al unor jocuri politice, de imagine, Cazinoul nu a obtinut nici un beneficiu. Ma indoiesc ca si noul plan al Pres. Consiliului Judetean (prezentat chiar la expozitia Artmark) se va concretiza. De renovare ca urmare a dorintei oneste de a salva patrimoniul cultural national… nici nu se pune problema. S-a jonglat apoi cu ipoteza vanzarii catre o societate privata, o gluma proasta, acceptabila in acest context, insa inacceptabila la scara istorica. Cazinoul a ramas in proprietatea publica a constantenilor in vremuri de subdezvoltare generala (1910-), de razboaie mondiale, de bunastare si avant al capitalului privat (anii ’30), apoi de stalinism crancen si comunism nationalist. Iar acum, cand orizonturile ne sunt deschise, cand avem acces la “n” surse de finantare prin proiecte europene si regionale… nu il mai putem dministra public si trebuie sa-l vindem unor persoane private. Chiar un asemenea hal de incapacitate caracterizeaza Romania acestor ani? Sau e “doar” hotie si incultura?

Lasati un comentariu