Luftwaffe, Constanta Nord si Mamaia, 1940 … 2014

Concluzionand cele trei articole dedicate analizei fotografiei Luftwaffe ce prezenta parte a Constantei lui 1944, intrebam daca este cazul sa continui. Reactiile au fost pozitive, astfel incat calatoria noastra in timp si in spatiul Constantei continua cu o noua plansa din dosarele celui de-al Treilea Reich. De aceasta data , conditiile sunt mai dificile, din cauze obiective. In primul rand, fotografia aeriana a fost realizata in Aprilie 1940, moment la care Romania nu era angajata in razboi – obiectivele militare exista, dar sunt unitati majore ale Armatei Romane (aeroportul de hidroavioane de la Palazu Mare, depozit de munitie in zona  Cismea); multitudinea de cazemate si pozitii AA care au fost infiintate in anii terminali ai razboiului, evident, lipsesc in acest caz. Materialul fotografic este de calitate foarte buna pentru acei ani, la o rezolutie generoasa, insa peisajul surprins se dovedeste a fi nesistematizat pe suprafete intinse (gradini, teren liber), ori este “filtrat” de un strat dens de nori, tocmai in regiunile in care existau constructii de interes (Mamaia). Extrem de putine puncte de convergenta, peste decenii, a strazilor sau a cladirilor, iar pe mari suprafete ale hartii, aceste pozitii de congruenta lipsesc cu desavarsire. In aceste conditii, faptul ca, dupa multe ore de editare, cele doua planse, 1940 si 2014, s-au suprapus cu exactitate este un fapt remarcabil.
Repet, este vorba de o fotografie realizata in primavara lui 1940, iar Romania isi declarase neutralitatea inca din 1939. In aceste conditii se ridica intrebarea: avionul care a realizat materialul fotografic apartinea Fortelor Aeriene Regale ale Romaniei sau Luftwaffe? Romania s-a alaturat Axei abia in Noiembrie 1940, si, se vede treaba ca la acea data detinea aparatura foto de calitate…

Materialul fotografic, datat 1940, a fost analizat, adnotat si tranformat in harta fotografica de catre specialistii Luftwaffe, in August 1944. La acea data, germanii cunosteau exact configuratia bazei de hidroavioane, aceasta fiind timp de 4 ani parte a Seenotzentrale Schwarzes Meer. In contextul in care Romania reprezenta deja inamicul, intentia Armatei Aerului era de a bombarda obictivele evidentiate pe harta: baza de hidroavioane si depozitul de munitii. O abordare cu totul diferita fata de cea a Armatei Rosii, care in vara lui 1941 a lansat bombe asupra resedintelor din Peninsula, a populatiei civile.
Legenda hartii specifica un numar de 5 hangare de hidroavioane, asta deoarece, pe langa cele 3 hangare ale bazei din Palazu Mare, au luat in considerare si cele 2 hangare mai mici, apartinand Hidroscalei Mamaia. Aceasta era o unitate mai veche de hidroaviatie (ce avea sa fie dezafectata dupa razboi), aflata pe malul opus al lacului Siutghiol, in zona in care fiinteaza astazi Campusul Univ. Ovidius. In contextul in care aviatia romana se dezvolta puternic, Hidroscala Mamaia nu mai corespundea caracteristicilor noilor aparate de zbor, astfel incat, in 1933 s-a inaugurat baza de la Palazu Mare.

Hangarele fostei baze de hidroaviatie Palazu Mare exista si au pastrat caracterul cazon – sunt folosite de catre marina militara. Cele mai multe dintre cladirile flotilei de hidroaviatie sunt inca in uz; cazarma trupelor a devenit Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Palazu Mare.

Localitatea, actualmente cartierul Palazu Mare are o poveste aparte in contextul analizei noastre. Asta deoarece, caz atipic in Dobrogea, in Palazu Mare a existat o comunitate solida de germani dobrogeni. Conform recensamantului din 1931, in localitate locuiau 274 de germani. In 1940, exacat in anul in care a fost realizata aceasta fotografie aeriana, germanii au fost stramutati in Germania, ca rezultat al campaniei Heim ins Reich (Acasă în Reich), initiata de Adolf Hitler incepand cu 1938. In Palazu Mare au ramas doar 15 etnici germani. In acelasi an, 1940, s-a efectuat un schimb de populatie cu pentru a “umple golul” lasat de plecarea, mai mult fortata, a germanilor dobrogeni. Astfel, “s-au importat” familii de machidoni din Bulgaria. Jocurile Axei…
Nu cunosc exact data la care au fost “readusi in Vaterland” etnicii germani, dar cunoscand faptul ca aceasta fotografie a fost realizata in Aprilie 1940, iar Romania a aderat la Axa in Noiembrie, rezulta ca schimbul de populatie s-a efectuat in ultimele doua luni ale anului 1940, iar ceea ce vedem noi pe harta fotografica a FARR/Luftwaffe sunt “ultimele zile dobrogene” ale etnicilor germani.
Parte din acele case-vagon, cu gradini de mari dimensiuni exista si astazi, siluetele lor alungite refuzand a fi exilate in trecut. Strazile sunt aceleasi, (si o vizita cu masina va releva faptul ca nu au fost asfaltate de prea multe ori din 1940 in prezent), in anii de dupa razboi, Palazu Mare extinzandu-se catre S-V, pana in bulevardului Tomis.

Palazu Mare este unul dintre putinele locuri care s-au pastrat peste timp, un calator in timp, lansat (evident, de catre Wernher von Braun) in 1940 nu ar mai recunoaste nimic din noua fata a Constantei. Cu extrem de putine exceptii – una dintre aceasta fiind un grup de constructii aflate in plin camp, pe malul lacului Siutghiol, undeva in dreptul centrului comercial Tom. Cel mai probabil, vorbim de niste vechi ateliere.
Buncarele ale caror ruine le putem observa si astazi nu existau in 1940, fiind construite in a doua parte a conflagratiei mondiale, cand contraofensiva sovietica a impus luarea unor masuri defensive.

Inca 500 m pe Bulevardul Tomis si iata-ne la intersectia de la Cismea. Unde? Calatorul nostru in timp este siderat! Nu mai recunoaste nimic, si pe buna dreptate. In 1940 nu era nici o intersectie, nu exista un bulevard Aurel Vlaicu, iar Metropolisul care se ridica in fata ochilor sai era… aratura. Uite, in locul acestor blocuri era un depozit de munitie, unde nu era chip sa intri. Evident, era pozitionat aici tocmai pentru ca se afla la mare distanta de zona construita (si locuita) a orasului. Pribeagul nostru atemporal va trebui sa-si poarta pasii pe batranul bulevard Tomis, deoarece este singurul punct de reper pe care il recunoaste…

Sau, mai bine o apuca pe acest drum obscur, care urmeza intrucatva traseul actual al B-dului Aurel Vlaicu. Daca extremitatea de la Cismea era decalata spre Sud cu aprox. 20 de metri, in zona Dobrogea (Oxford pentru cei mai tineri dintre dvs), vechiul drum, ca nu putea fi numit sosea, inteapa intersectia in acelasi loc ca si in prezent. Da, da, exlama increazator calatorul nostru, acolo este o intersectie a o multime de cai ferate: cea veche, de pe B-dul Regina Maria, care, pana acum doi ani, in ’38, isi purta trenurile in Mamaia, la bai, si spre Hidroscala Mamaia. Cea noua, construita pe malul Vestic al lacului Tabacariei, care ajunge in Mamaia, si, de asemenea, se ramifica spre Hidroscala… Oh, dar nu mai exista mare lucru din toate astea. A ramas doar B-dul Mamaia, cum il numiti voi, acum. Si observ ca linia de cale ferata construita in ’38 a devenit ditamai B-dul Lapusneanu, sau e cumva paralela cu fantoma sinelor de tren. Calea ferata era mai inspre lac cu vreo 25 de metri.

In ceea ce priveste itinerariul B-dului Lapusneanu, construit in anii ’60, nu va pot spune cu exactitate daca amintirile calatorului in timp nu cumva s-au estompat putin si bulevardul nu urmeaza cu precizie vechea cale ferata. Pur si simplu nu am avut posibilitatea de a gasi nici un punct de convergenta 1940…2014, oricat am cautat eu. Totul s-a schimbat. Inclin, insa, sa-i dau crezare si am sa ma explic. Hartile sunt suprapuse cu toleranta minima la Nord (Palazu Mare), Vest (B-dul Tomis) si extremitatea Estica (B-dul Mamaia). Lapusneanu se afla intre aceste zone de convergenta peste timp, si, desi nu “l-am putut fixa”, pozitia sa este determinata de cea a bulevardelor Tomis si Mamaia. Care sunt foarte bine juxtapuse cu pozitia lor de acum 70 de ani (de altfel, aceeasi ca si in prezent).
Totul s-a schimbat in aceasta zona. Nu a mai ramas nici macar un drumeag sau o baraca. Si asta pentru ca nici nu existau. Cartierul Tomis Nord, in speta Ciresica, de la Bulevard pana la Dobrogea a fost un intins camp. Tot ce exista acum a fost construit in anii ’60 si ’70, inclusiv Parcul Tabacariei.
Ironic, Tomis Nord, cartier de blocuri emblematic, elitist pentru perioada comunista, a fost o mare aratura, fara nici un fel de “pedigree urban”, iar cartiere “muncitoresti” precum Km.4, Km.5 sau Medeea au o istorie autentica, bine structurata.

Daca tot suntem in zona si avem posibilitatea, hai sa ne intoarcem in timp la 1940 si sa luam trenul de Mamaia! Din pacate, fotograful nostru inaripat nu poate fi un martor fidel al calatoriei noastre – Mamaia se ascunde sub protectia unui strat de nori. Ai crede ca au lansat o perdea de fum pentru a camufla localitatea! Chiar si in aceste conditii intrezarim soseaua de pe faleza, cea care, dupa sistematizarea anilor ’60 avea sa fie inchisa circulatiei rutiere. Iar calea asta ferata va fi, peste ani, “albia” B-dului Mamaia! Opera omului nou, comunist, nu a fost intr-atat de revolutionara, de multe ori a urmat poteci bine batute inainte de razboi…

Trenul de Mamaia parcurge suierand statiunea. E randul meu sa ma mir, prin contrast cu prezentul, cat de aerista, cat de relaxanta era sederea in Mamaia. Asa cum trebuie sa fie o statiune, care nu e nici Las Vegas, si nici Monte Carlo, pentru a se axa pe ruleta, jocuri de lumini si preturi exorbitante, ci o statiune romaneasca la Marea Neagra. Din anii ’60 pana spre 1983, toata statiunea va fi sistematizata conform noilor vederi ale conducerii proletare. Culmea, acestia vor face o treaba deloc rea, statiunea dezvoltandu-se modern, dar pastrand si majoritatea vechilor vile si case de vacanta. Uite, din fuga trenului recunosc Vila Luceafarul, Cazinoul, iar daca arunc privire pe geamul din stanga, spre lac, voila! Noile vile de vara, pregatindu-se pentru oaspeti!
Peste decenii, in 2014, multe dintre acestea vor fi abandonate, ghemuite intre monstrii de beton, carciumi (cluburi, scuzati-ma) impodobite in culori tipatoare si forfota kitchului estival.

E timpul sa coboram din trenul ce ne-a purtat in timp, la 1940, si inapoi, in 2014. Luati o gustraica, beti un suc, insa nu despachetati bagajele. Pentru ca…

 

VA URMA

9 Comentarii la Luftwaffe, Constanta Nord si Mamaia, 1940 … 2014

  1. Un minunat ”racourci” în timp, excelentă realizare, sănătate și putere de muncă realizatorului….Eu am copilărit în zona Brătianu, la actualul prim pod, și mi se cutremură carnea de un sentiment ciudat, de ”precunoaștere” ale unor locuri unde am deschis ochii acum peste 50 de ani….

    • Multumesc pentru aprecieri. Intr-adevar, este un sentiment deosebit, comparabil cu a-ti vedea pentru prima data strabunii, pe care nu ii stiai decat dupa nume, intr-o fotografie de epoca. Tehnic, este o munca laborioasa sa suprapui si sa confrunti trecutul cu prezentul, dar am facut-o in speranta ca va avea efectul unei oglinzi – ne putem cunoaste pe noi si orasul nostru, dincolo de efemerul clipei.

  2. Posibil sa fi din cauza Akismet, sistemul anti-spam. Se intampla rar, dar mai da rateuri uneori si sterge comentarii valide.

Lasati un comentariu