Tunelul

“Tunelul lui Saligny”, asa il cunoaste o parte din constanteni. Multi insa, in special cei tineri, habar nu au de existenta acestui tunel, aflat chiar sub un cartier ’80-cist de blocuri comuniste din zona Gara CFR. Edificiul este traversat la suprafata de B-dul 1 Mai si de Soseaua Mangaliei; de remarcat ca, la reconfigurarea zonei si construirea cartierului de blocuri la inceputul anilor ’80, arhitectii au tinut seama de existenta tunelului (va imaginatia asa ceva, astazi?) si astfel, zona de deasupra  tunelului este degajata.  O singura casa batraneasca, fara etaj (sediul unei societati de paza si protectie) se afla construita deasupra obiectivului.

Tunelul a fost conceput de Angel Saligny, al carui nume se leaga de o serie de constructii monumentale, portul modern Constanta si Podul de la Cernavoda fiind doar cele mai faimose dintre ele. Ca o paranteza, silozurile din Portul Constanta sunt atribuite de public lui Saligny, insa, desi acesta are cele mai mari merite in ridicarea marilor depozite de grane, Saligny era inginer, nu arhitect. Cel ce a “desenat” silozurile a fost arh. Petre Antonescu, figura dominanta a scolii de arhitectura romanesti la inceputul sec. XX. Saligny s-a ocupat de calculele de rezistenta si de constructia propriu-zis a grupului de silozuri. Si a facut-o exceptional.

Revenind la tunelul nostru de poveste, acesta a fost construit in perioada 1896-1900, deci, imediat dupa inaugurarea Podului de la Cernavoda. Saligny era la apogeul fortei sale creatoare. Constructia a fost o importanta provocare inginereasca si a constat in saparea unui tunel pentru cale ferata dubla si folosirea metodei romane cu bolte – o solutie tehnica de o mare trainicie, demonstrata in milenii. Tunelul are lungimea de 490 m, latimea de 8,36 m şi o inaltime maxima (la cheia de bolta) de 6,15 m, fiind realizat dintr-o captuşeala de caramizi , legate cu mortar şi ranforsate  de un radier din beton, aşezat pe un pat din piatra. Tunelul are practicate niste nise din 20 in 20 de metri, degajari ce aveau rolul de “ascunzis” pentru lucratorii feroviari ce erau surprinsi in tunel de sosirea trenului. Sunt multe povesti legate de aceste nise, pretinse roluri de pasaje secrete, depozite naziste de munitii, cuiburi de teroristi. Nu exsta nici o dovada in acest sens, cel putin in prezent.

Denumit la inaugurare “Carol I”, cunoscutat apoi drept tunelul Palas – Port C-ta, edificiul a fiintat ca ruta de acces in port pentru trenurile de marfa, timp de aproape un secol.  Caramizile acestea s-au impregnat de aburul si fumul de carbune al locomotivelor inceputului de secol, pentru ca mai apoi sa “simta” mirosul de motorina a locomotivelor Diesel. Renovat ultima data in 1965, tunelul si-a facut cu prisosinta datoria si inca ar mai putea-o face, daca ar exista interes in acest sens.

Dupa anii 1970, cand s-a inaugurat noua ruta feroviara de acces in port, Tunelul lui Saligny a continuat sa se dovedeasca util, o parte din trafic facandu-se inca pe vechiul itinerar. Pana in 1992, cand, in urma unor ploi torentiale, taluzul dembleului a fost maturat de ape si tunelul a fost inundat. Intamplandu-se in Romania, inundat a ramas.

Timp de 15 ani nimeni (incluzand proprietarul – CFR) nu a miscat un deget sa vada macar care este starea tunelului, iar in interior s-a dezvoltat un adevarat ecosistem de tip mlastina. Neintretinut, tunelul a inceput sa se degradeze si au aparut infiltratii masive de apa. Din pereti au inceput sa “izvoreasca” siroaie de apa cu miros de canalizare si petrol, ce sapau chiar in structura de rezistenta. Au inceput sa apara temeri din partea locatarilor blocurilor din zona, cum ca tunelul este in pericol sa se prabuseasca si sa ia cu el tot arealul. O ineptie, insa panica instalata la  nivelul unei parti a localnicilor a avut efect benefic – a creat presiune asupra CFR, si , in 2011 s-a decis initierea lucrarilor de refacere ale tunelului.

S-a crezut ca tunelul va fi renovat si redat circulatiei, multi dintre noi isi si imaginau deja trenul parcurgand vechiul tunel, s-a dovedit insa ca proiectul privea doar drenarea, decolmatarea si constructia unei noi rigole de scurgere a apei catre sistemul de canalizare. Lucrarea s-a efectuat pe parcursul verii 2012 si este finalizata in prezent. Tunelul a fost drenat, s-a construit o rigola centarala de scurgere a apei, si sustine proiectantul lucrarii, s-au facut impregnari cu rasini pentru stoparea infiltratiilor – o solutie asupra eficacitatii careia (daca s-a efectuat cu adevarat) am mari dubii de vreme ce si acum mai curge “un parau” prin noua rigola.

In concluzie, tunelul nu se mai “prabuseste”, dar nici nu mai functioneaza ca atare. Sinele s-au scos si accesul in tunel a fost blocat. E “la conservare”. In suc propriu.

Spuneam, la inceputul acestui articol, ca prea putini constanteni stiu povestea acestui tunel. Si mai putini au idee de starea interiorului tunelului, asa ca va invit la o vizita in interiorul “Tunelului lui Saligny”, asa cum arata el in anul de gratie, 2012. Poftiti in vagoane!

Se observa ca tunelul a fost drenat si decolmatat, iar sinele de cale ferata au fost indepartate.  Dat fiind faptul ca tunelul devenise  “o mlastina intr-o sera”, cu stuf, broaste si tone de mal, decolmatarea  a necesitat interventia buldozerelor. Cele doua rigole originale ale tunelului, dispuse langa ziduri, au fost curatate, iar central, pe axul tunelului, s-a construit un nou canal de scurgere.

Caroiajul moloanelor fasonate folosite la captuseala tunelului este uluitor. Fiecare caramida se imbina la perfectie cu urmatoarea, lucur remarcabil, daca stam sa ne gandim ca discutam despre un edificiu de peste 100 de ani, timp in care nu a fost protejat si a resimtit din plin vibratiile produse de trecerea miilor de garnituri de tren. Tot interiorul tunelului a capatat o culoare vinetiu-neagra ca urmare a fumului emis de cosurilor locomotivelor  timp de atatea zeci de  ani. La asta s-a adaugat mucegaiul si igrasia ultimelor doua decenii.

Se observa si primele semne de afectare a structurii de rezistenta, din fericire epertiza tehnica a relevat ca, per total, structura de rezistenta a tunelului a rezistat cu brio.

Iata si celebrele nise, personaje ale unor basme cu turci, nazisti si tunele secrete. A se observa prezenta unui brau decorativ din placute minuscule de faianta.

Pe masura ce inaintam in adancurile tunelului, peisajul devine lugubru. Pe pereti atarna stalactite de ciment macinat amestecate cu lut si flori de mucegai.

Impresionanatul caroiaj al moloanelor ce captusesc tunelul este prezent si aci, insa distanta mai mare fata de gurile de acces a facut ca umezeala sa se pastreze si sa afecteze in mai mare masura peretii tunelului. O renovare in adevaratul sens al cuvantului ar fi avut mult de munca la refacerea izolatiei zidurilor.

Nisele, prezente la fiecare 20 de metri, sunt lipsite de braul decorativ al niselor din proximitatea intrarii in tunel. Totusi, nici una dintre cele cercetate de mine nu aveau nici o legatura cu alte camere ori tunele misterioase. Sunt voci care sustin ca aceste pasaje secrete ar fi existat, dar au fost astupate  ulterior.

Pe masura ce inaintam, nivelul stratului de noroi creste, si nefiind echipat corespunzator, decid sa parasesc tunelul. Inapoi pe unde am venit.

Oricum, ceea ce era de vazut am vazut. Tunelul e impresionant nu numai prin dimensiuni ori prin aspectul lugubru al peretilor sai negri, ci, mai ales, datorita sentimentul de “blocat in timp”.  Te astepti ca, de nicaieri, sa apara duduind si suierand trenul – fantoma si tu sa fi nevoit sa te pitesti intr-o nisa din zid. Si parca iti si doresti asta…

Desi tabloul de prezentare al proiectului indica Noiembrie 2013 ca data a finalizarii lucrarilor, actualmente lucrarile la Tunelul lui Saligny s-au sistat, iar intrarile au fost blocate. Firma ce se ocupa de reabilitarea tunelului a declarat lucrarea incheiata.

Singura, apa infiltrata prin peretii cei inegriti de funingine, continua sa curga prin noua rigola in sistemul de canalizare…

ACEST ARTICOL ESTE DISPONIBIL ȘI IN LIMBA: Engleză

12 Comentarii la Tunelul

  1. Asta pentru ca e “parasit” de 20 de ani si de aici misterul creat in jurul lui. Daca era in uz, ramanea doar partea practica, de utilitate.

  2. Noi, anume eu si niste prieteni de la acea vreme, am intrat in tunel cam prin anul 2000. Stiam de el de multa vreme doar ca nu aveam curaj, cred ca aveam vreo 12 – 13 ani pe atunci. Si l-am parcurs pe tot de la intrarea din port catre partea care duce spre Palas. Imi aduc aminte ca am gasit o veche casca de metal, parea portuara sau de miner. Casca pe care am scapat-o in una din gropile destul de adanci care erau intre sine si sub sine, acum inexistente. De ce n-am luat-o de acolo? Pentru ca erau inundate. Mai toti din zona stim de existenta sa, chiar si copiii. Din cate-mi aduc aminte pe partea unde creste zmeura era si datat 1920 sau pe acolo. Super articol mi-ar fi placut sa va cunosc acum ceva timp cand vroiam sa explorez cazemate si tunele. Am fost in cateva din ele, nimic spectaculos. Ah da tunelul de la poarta 5 am fost si acolo cand eram copii, inainte sa-l renoveze dupa surpare si prin vara lui 2011. Era mult mai mare fata de ce se vedea acum dar n-am putut sa ne aventuram foarte departe din cauza noroiului si din cauza faptului ca am fost escortati de Politia de Frontiera pana dupa poarta 5 si afara din incinta portului. Cu palmele de rigoare.

    • Salutare Matei,
      Mulțumiri pentru informațiile oferite, orice fotografie, document, amintire sunt binevenite.
      Referitor la “Tunelul lui Saligny”, cred ca in 2000 era chiar la cumpana dintre “inundat, dar accesibil” si “inundat si inaccesibil”, a fost o treaba indrazneata si, probabil, destul de murdara… Situatia tunelului nu este inca rezolvata, a trecut de la “conservare in suc propriu” la “conservare la uscat”.
      Tunelul de la Poarta 5… asadar tunelul era mult mai mare anterior lucrarilor de renovare? A exista o surpare a vechiului tunel? Imi poti spuen mai multe despre galeria originala, in ce directie se afla?
      Mda, ca la noi la nimeni, incinta portului e precum Area 51, probabil pentru a nu se observa contrabanda si evaziunea care se practica acolo… La noi si in Somalia mai vezi porturi ingradite precum la Auschwitz.

  3. Salut , am trecut de nenumarate ori prin tunelul asta cand eram mic, locuind in zona pod butelii .. Tin minte ca mergeam mereu cu niste bete lungi in mana cu care incercam terenul din fata noastra, sa nu cadem in vreo gaura ce se formase pe sub sine … tin minte un prieten care a tipat odata ( se trecea in liniste sa nu se prabuseasca 😀 ) si s-a trezit cu o piatra pe cozorocul de la sapca … predominau noroaiele .. si cainii care te asteptau sa te alerge cand ieseai din tunel , iar apoi binevenitul dush facut la tasnitoarele din gara :)) .
    Multumesc pentru articol, acum am aflat si eu istoria acestui loc ..

  4. Salut. Pe partea dreapta a taluzului,cand vii din Palas,la vreo 50 m de intrarea in tunel,nemtii au facut vreo 4-5 cazemate. Initial au fost proiectate ca depozite ale armatei,dar ulterior au fost date pentru adapostirea populatiei la bombardamente.Au fost sapate in pamant si captusite cu lemn.Din intrare se mergea pe un culoar care cotea in unghi drept si se intra in prima incapere dupa care,un alt mic culoar si urma a doua incapere.Au fost folosite de populatie la fiecare alarma aeriana.
    Nu mai retin exact,dar parca pe la sfarsitul anilor ’50,inceput de ’60 se mai vedeau intrarile astupate.Ar trebui sa existe documente la primarie sau armata.
    Asta este ceea ce mi-a spus mama(copil pe atunci),care mergea cu parintii sa se adaposteasca in timpul alarmelor

  5. Salut.Pentru putin.Scheletele de rezervoare dintre valea tunelului si gara erau ale firmei ”Concordia” iar,cele dintre vale si str.Caraiman ”Astra”.Pe locul actualului stadion Portul,era statia CFR de descarcare/incarcare petrol.
    Vis a vis de actuala statie de autobuze/microbuze,pentru sudul litoralului,spre b-dul 1 Mai,au mai fost niste cazemate,partial aruncate in aer(total nu au reusit) pe la sfarsitul anilor ’50.Mai am si acum o cicatrice,la picior,de la una din ele.Copii fiind,ne jucam prin ele.Cea la care am reusit sa ma tai,cred ca era adapost pentru vehicul,deoarece avea intrarea cat latimea ei,iar planseul era partial prabusit la intrare.
    In vederea din satelit a zonei ,se observa un acoperis rosu in spatele blocului potcoava cu care se termina cvartalul.Acolo a functinat scoala primara nr.15,la care am facut primele 4 clase.Actualmente am vazul ca e renovata la exterior,dar nu am citit placa de la intrare,asa ca nu stiu ce este acum.Casa Beiului,e pozitionata corect,dincolo de ea,pe faleza de pamant era o poteca in serpentina,pe care se cobora la plaja cunoscuta de mine ca ”Gruber”,fosta ”din Vii ”.Daca mai pot sa ajut cu vreo amintire,cu placere.

Lasati un comentariu